Dragul meu copil

Timiditate. Apreciere. Libertate.

Dragul meu băiat,

simt ce se ascunde în spatele aparentei tale timidități…oarecum…e neputința mea. Deși e dureros, îmi asum! Cu fiecare „experiment” al copilăriei tale nevinovate, ai făcut cunoștință și cu urletele mele, impregnate frecvent, cu reproșuri multiple. Reproșuri ce oglindesc, de altfel, clar și răspicat, ale mele frustrări. Orice ai încercat să faci, am avut grijă să scanez minuțios și să scot în evidență ce nu făceai bine. Credeam că este spre binele tău, doar îți dădeam un exemplu evident, de așa NU.

Niciodată nu am avut curajul să îți dau aripi, să te încurajez, să apreciez ce e bun în ceea ce făceai. Știi…eu așa am fost crescută, dar efectiv, așa…îmi caut o scuză. Am crezut într-o falsă autoritate, asupra vieții tale, real, îmi mascam neîncrederea în propriile-mi forțe.

Recunosc, mi-a fost teribil de frică să îți dau LIBERTATEA, mult prea necesară, pentru ca tu să te dezvolți armonios social și emoțional. Tu îmi aparții! îmi repetăm mereu, pentru a mă convinge de faptul că iau deciziile adecvate, în ceea ce te privea. Dar, nimic mai fals.

Și acum… după ani, contemplez diamantul, gata șlefuit. Căci adult e, al meu băiat iubit.

Să mai îndrept lucrurile, să-mi fie cu putință? De prisos sunt, oare, argumentele-mi tardive? Aș putea, vreodată, să găsesc acea iertare și cu mâna-mi să șterg a ta supărare?

Te iubesc!

mama

P. S. Dragi părinți, Nu UITAȚI, pe ai voștri copii să-i apreciați!

#lumeaprinochiiunuicopil

Photo: torigonzales12.wordpress.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *