#Imnotjustsmartimcreative,  Dragă prietenă

Oboseala iși spune cuvântul

Dragă prietenă,

se face că zilele trecute, rămân cu cei doi copilași, ai mei, desigur, așa cum s-ar zice ”singuri acasă”… toată după-masă. Cum vremea, capricioasă, ne-a sugerat discret să rămânem în interiorul locuinței, am fost nevoită să „întrețin” un toddler 👱‍♂️ ș-un baby 👶, în același timp. Vorba englezului… not an easy task, you know! 🤭

Dar, fie… iar cum jucăriile au „devenit” plictisitoare (deși, dacă deschizi dulapul, cad pe tine, de atâta diversitate) trebuia să găsesc o soluție…Brusc, mi-am amintit că nu apucasem să adun bețigașele de urechi(curate😉) împrăștiate, „din greșeală” de cel mic…ce-i drept cutia a fost de vină… s-a desfăcut, instant, generând o mine-fântână arteziană. Astfel am solicitat ajutorul celui mare, să găsim o utilitate acestora. Și ce să vezi… covorul s-a transformat într-un fagure de miere și asta pornind de la un biet zigzag.

La un moment dat, simt că este cazul să mănânc… evident, după ce i-am hrănit corespunzător pe prichindei… și ce crezi? Constat că sunt restricționată în a-mi satisface o nevoie primară:

– Îmi pare rău mama…dar ora de masă s-a terminat. Nimeni nu mai mănâncă după ce lumea s-a ridicat de la masă! (în colțul gurii, îmi ascund, totuși, un zâmbet, căci se pare că nu mi-am bătut gura degeaba, de-a lungul timpului, deși, inițial, rezultatele au întârziat să apară) Te rog să nu mai mănânci, insistă fiul cel mare.
– Dar, îmi este foame… încerc să-mi intru în rol… și optimistă fiind, că voi primi aprobarea…
– Îmi pare rău, vei manca la următoarea masă, acum avem altceva de făcut.
– 😐. Uite, te rog, poți să mă ajuți puțin cu fratele tău…până totuși ciugulesc și eu ceva? Mulțumesc…
– Repet, îmi displace ideea, pentru că acum este „timpul meu de relaxare”. Frecvent, voi(tata și mama) ați solicitat acest „răgaz”, deci vreau să profit și eu. Am nevoie de liniște, spuse el chiar protocolar.

Eu…speechless.(fără replică)

Multe ore după… în sfârșit, pregătesc dormitorul pentru somnul copiilor…la fel și „doza” de lapte aferentă. Prima porție, a bebelușului, este atent verificată pe încheietura mâinii și dusă în cameră…(lumina ușor discretă)
– Poftim, ți-am adus laptele! Ia și bea!
– Acesta este al meu!? Întreabă, nelămurit, cel mare.
– Desigur, subliniez eu.
– Dar, mama, eu nu am nevoie de biberon, mulțumesc!

Eu..speechless, din nou.

Te îmbrățișez cu dor!

Odette

P. S. #obosealaisispunecuvantul

#lumeaprinochiiunuicopil #imnotjustsmartimcreative

photo: www.istockphoto.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *