Vorbă otrăvitoare
Azi plouă-n sufletul meu, apăsător e și-ntunecat,
Pe lacrimi de copii, eu, cu putere am călcat.
Și-mi voi aminti mereu, ce sigur n-am uitat,
Că dragostea de mamă, nu-i de subestimat!
Tare aș vrea, în schimb, să știi, cât doare,
Al nostru, ultim, răsărit de soare.
Și, contemplez l-acea vorbă, otrăvitoare,
Cum, cu atâta ușurință, a reușit să ne doboare…
Tu, stai atent, pe marginea unui abis,
Te stâng în brațe, aievea sau e doar vis…
Voi fi puternică, asta, deja, am decis,
Îmi tremură vocea, dar, capitolul e-nchis!
photo: istock.com
